S-au împlinit cinci ani de la asediul şcolii din Beslan
Lacrimi, sentimentul abandonului şi, cel mai grav, persistenţa ameninţării terorismului. Sunt prezenţe cotidiene în viaţa locuitorilor din republicile nord-caucaziene. Mai mult ca oriunde în Oseţia de Nord, unde, acum cinci ani, Rusia se confrunta cu propriul său 11 septembrie - asediul şcolii din Beslan.
Pe 1 septembrie 2004, planeta privea înmărmurită ceea ce avea să devină un măcel pentru care încă nu au curs destule lacrimi. În prima zi de şcoală, 32 de terorişti ceceni ocupă şcoala nr. 1 din Beslan şi iau ostatici 400 de oameni, majoritatea elevi.
Trei zile mai târziu, armata rusă îşi pierde răbdarea şi intervine în forţă, cu tancuri şi rachete. În haosul care a urmat au murit cel puţin 334 de oameni, din care aproape 200 copii. La aceştia se adaugă 31 din cei 32 de terorişti din trupele liderului rebel cecen Shamil Basayev.
Câteva familii pier cu totul, cea mai mare parte sunt, însă, mutilate, cu copii şi părinţi pierduţi în cea mai cumplită experienţă teroristă a Rusiei. La cinci ani de la tragedie, durerea se transformă adesea în frustrare, pentru că vinovaţii nu au plătit pînă la capăt, iar terorismul este din nou o prezenţă cotidiană în Caucazul de nord.
Peste 200 de dosare ale victimelor colaterale ale tragediei - rudele celor ucişi sau cei răniţi în urma atacului - aşteaptă o soluţie la Curtea Europeană a drepturilor Omului de la Strasbourg, pentru că locuitorii nu mai au încredere în justiţia rusă. Numai un terorist a fost prins în viaţă şi condamnat, iar cei trei capi ai poliţiei locale condamnaţi pentru că au neglijat apropierea teroriştilor, au fost eliberaţi fără explicaţii publice.
Mai mult, oamenii spun că ofiţerii corupţi din armată au permis infiltrarea cecenilor - un subiect care nici nu a ajuns pe masa anchetatorilor. Rănile rămân deschise, iar traumele sunt departe de se fi vindecat.