MENIU

S-a rupt Coaliţia. Miniştrii PSD au demisionat din Guvernul Boc

Foto: NewsIn
Guvern fară PSD
Dan Nica: Miniştrii PSD şi-au depus demisiile la cabinetul lui Boc

Miniştrii PSD au demisionat. Întreg grupul ministerial PSD a mers la Palatul Victoria pentru a-şi depune demisiile.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că vina pentru actuala criză politică "de proporţii" îi aparţine lui Traian Băsescu, care l-a numit la Interne pe Vasile Blaga, şeful său de campanie.

Miniştrii PSD aveau demisiile scrise şi semnate încă de miercuri. Liderii sociali-democraţi au anunţat, miercuri, că se retrag de la guvernare dacă  preşedintele Traian Băsescu semnează decretul de revocare din funcţie a lui Dan Nica. 

Preşedintele Traian Băsescu a semnat Decretul pentru revocarea din funcţia de viceprim-ministru şi ministru al Administraţiei şi Internelor a lui Dan Nica.  

Revocarea ministrului de Interne precum şi retragerea social-democraţilor vine după trei zile de criză politică, în care membrii Coaliţiei au avut poziţii diferite cu privire la demiterea lui Dan Nica solicitată, luni, de premierul Emil Boc. Social-democraţii au continuat să-l susţină pe Nica şi au refuzat să facă o altă propunere pentru minister. 

Ministrul Dan Nica şi preşedintele Traian Băsescu au discutat, miercuri seară, timp de 10 minute, la Cotroceni, şeful statului sugerându-i lui Nica varianta demisiei. Invitat, ulterior, în emisiunea "Ora de Foc", de la Realitatea TV, ministrul Dan Nica a declarat că cel care trebuie să îşi dea demisia în acest moment este Emil Boc.

Mai multe articole despre:
Traian Băsescu Dan Nica Vasile Blaga breaking news