S-a lansat AD!DEA - prima platformă românească de idei creative pentru campanii publicitare
F5 şi Blue Idea, compania care deţine în portofoliu IQads şi SMARK, în parteneriat cu Mugur Popovici, antreprenor cu peste 10 ani experienţă în marketing şi comunicare, au lansat joi AD!DEA, prima platformă de idei creative pentru campanii publicitare, disponibilă la www.adidea.ro.
“Adresându-se celor două comunităţi pe care le vizăm cu produsele deja existente în portofoliu, AD!DEA se integrează perfect în strategia noastră pe termen lung. Astfel, prin AD!DEA, atât IQads (produsul media care adună o largă comunitate de persoane creative), cât şi SMARK (platforma profesioniştilor din marketing din România) vor oferi propriilor membri un produs relevant.” declară Costin Radu, Managing Partner, Blue Idea.
AD!DEA este un instrument unic pentru industria de marketing şi publicitate din România prin care marketerii care au nevoie de idei pentru campanii de promovare provoacă cu “brief-uri” comunitatea creativilor să dezvolte idei creative. Creativul care livrează conceptul declarat câştigător de către marketer este recompensat cu premiul menţionat în brief, acesta din urmă deţinând toate drepturile de folosire a respectivului concept în campaniile sale publicitare.
Astfel, AD!DEA creează pentru marketeri propriul departament de creaţie, facilitându-le acestora accesul la concepte creative mai bune, mai multe şi mai repede. În acelaşi timp, creativii AD!DEA au la îndemână propriul lor departament new business cu clienţi reali, proiecte reale şi câştiguri reale.
Strategia de brand, manifestarea în identitatea vizuală a mărcii AD!DEA, design-ul platformei şi campania de lansare au fost asigurate prin serviciile oferite de agenţia de publicitate Lemonade; de dezvoltarea platformei web fiind responsabilă echipa F5, compania new media a grupului Realitatea-Caţavencu.
Pentru lansarea proiectului AD!DEA a contribuit o echipă formată din Mugur Popovici (Managing Director AD!DEA), Georgian Onel (Web Development), Miruna Antonescu (Marketing Director), Costin Radu (Managing Partner, Blue Idea), Marius Cristea (New Business Manager, F5), Dragoş Stanca (Managing Director, F5).