MENIU

Rusia susţine că South Stream va fi gata înainte de Nabucco

Foto: ruvr.ru

Rusia este de părere că South Stream va fi gata înainte de proiectul european rival Nabucco, a declarat ministrul Energiei, Serghei Şmatko.

"Consider că South Stream are toate şansele să fie realizat înainte de Nabucco. Nabucco se confruntă cu mai multe probleme, care trebuie rezolvate", a declarat Şmatko. "Nu cred că partenerii care vor furniza resursele pentru Nabucco vor fi liberali cu privire la preţ", a adăugat el.

South Stream va trece pe sub Marea Neagră, legând Rusia de Bulgaria, unde se va împărţi într-o aripă Nord-Vest spre Austria şi una sudică, spre Grecia şi Italia. Proiectul este în concurenţă cu Nabucco, un proiect de gazoduct european de 3.300 kilometri care va ocoli Rusia. UE doreşte să-şi reducă astfel dependenţa faţă de gazul rusesc.
Mai multe articole despre:
conductă gaz proiect Nabucco South Stream