Rusia a eliberat un suspect mafiot căutat de SUA
Rusia a eliberat un suspect mafiot căutat de Statele Unite pentru fraudă şi acte de banditism, relatează luni Financial Times.
"Am vorbit cu el vineri, după ce a fost eliberat. Este fericit să fie acasă", a spus avocatului lui Moghilevici din Israel, Zeev Gordon.
Avocaţii Moghilevici au spus în mod repetat că clientul lor este nevinovat şi au negat orice legături cu societatea de cosmetice Arbat Prestige, în cadrul căreia ar fi avut loc evaziunea fiscală.
Gordon a declarat că un tribunal rus a dispus eliberarea pe cauţiune lui Moghilevici şi a unui presupus asociat al acestuia, Vladimir Nekrasov, pentru că termenele în baza căruia fusese arestat au expirat. Potrivit avocatului, instanţa a trimis dosarul pentru evaziune fiscală înapoi procurorilor, pentru noi dovezi.
"Nu există dovezi împotriva lui", a declarat Gordon pentru FT.
O purtătoare de cuvânt a Procurorului General rus nu a putut fi contactată imediat pentru comentarii.
Potrivit FBI, Moghilevici este căutat pentru acte de banditism, fraudă şi spălare de bani. Suspectul, născut în Ucraina, a negat acuzaţiile americane.
Când Moghilevici a fost arestat, analiştii au spus că motivul real l-ar putea reprezenta acuzaţiile că ar fi implicat în acordul comercial pentru gaz dintre Rusia şi Ucraina. Premierul ucrainean Iulia Timoşenko l-a acuzat pe Moghilevici că se află în spatele RosUkrEnergo, o companie de intermediere care vinde gaz Kievului. Acesta a negat acuzaţiile.