MENIU

Rugby - Stejarii Bucureşti, învinşi în al doilea meci din Challenge Cup

Foto: NewsIn

Stejarii Bucureşti au ratat şansa de a se menţine pe primul loc în grupa 1 a Challenge Cup. Românii au pierdut "la mustaţă", scor 19-21, în a doua etapă a competiţiei, în faţa finalistei ediţiei trecute, echipa franceză Bourgoin, după un meci foarte bun.

Deşi francezii au venit la Bucureşti ca favoriţi cerţi, acest lucru nu i-a incomodat niciun moment pe Stejari, care au reuşit în cele mai multe momente să îşi blocheze foarte bine adversarul. Cu toate acestea, înaintarea oaspeţilor de pe stadionul Arcul de Triumf a reuşit să marcheze 13 puncte în prima repriză, încheiată la egalitate, după ce românii au revenit de la 3-10

În partea a doua, echipa antrenată de Eugen Apjoka jucat mult mai bine şi a trecut în avantaj la 16-13 şi 19-16, însă pe final oaspeţii au reuşit un eseu cu molul, iar în ultima secundă Calafeteanu a ratat o lovitură de penalitate care ar fi putut aduce victoria Stejarilor.

Stejarii Bucureşti a reuşit un eseu, prin Botezatu, o transformare, prin Calafeteanu, care a marcat de trei ori şi din lovitură de penalitate, şi un drop-gol, prin Dumbravă. Oaspeţii, cu Bogdan Leonte titular, au marcat două eseuri (Levast, Vigneaux), o transformare (Di Bernardo) şi trei lovituri de penalitate ((Di Bernardo - 2, Laloo).

Celălalt meci al grupei se va disputa duminică, între Leeds (Anglia) şi Parma FC (Italia).

În primul joc, Stejarii au trecut de cei de la Parma, scor 21-9. Formaţia din România va disputa următorul meci tot pe teren propriu, la 12 decembrie, contra englezilor de la Leeds.

Clasament: 1. Bourgoin  8p (2j), 2. Stejarii 5p (2j), 3. Leeds 0p (1j), 4. Parma FC 0p (1j).

La finalul fazei grupelor, cele cinci echipe care vor ocupa locul 1 şi trei echipe din Cupa Europei se vor califica în sferturile de finală.
Mai multe articole despre:
rugby Challenge Cup Stejarii Bucureşti Bourgoin