Rugby - Stejarii Bucureşti a pierdut cu Leeds şi a ratat locul 1 în grupă
În celălalt meci din grupa 1 a Challenge Cup, Parma a învins pe Bourgoin cu scorul de 14-9.
Echipa Stejarii Bucureşti a pierdut cu scorul de 6-10 meciul disputat, sâmbătă, cu Leeds, în etapa a treia a grupei 1 din Challenge Cup.
Partida s-a disputat pe stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti, iar jocul a fost clar influenţat de vremea extrem de rece şi de ninsoare.
Primii care au punctat au fost Stejarii, prin Vlaicu, care a transformat o lovitură de penalitate după aproape 20 de minute de joc, iar apoi oaspeţii au egalat prin Strange, tot din lovitură de pedeapsă. 3-3 a fost scorul pauzei, iar la reluare Vlaicu a adus echipa bucureşteană în avantaj cu un dropgol. Conduşi cu 6-3, englezii au început să joace tot mai bine, iar pe final au înscris un eseu prin Clark, iar Strange a transformat, stabilind scorul final al partidei, 10-6.
În primele două etape, Stejarii Bucureşti au obţinut o victorie, 21-9 cu Parma, şi au pierdut cu Bourgoin, 19-21, iar după meciul cu Leeds ocupă locul trei în grupă, cu 6 puncte. Pierzând cu Leeds, Stejarii au ratat şansa de a urca pe primul loc în grupa 1, profitând de înfrângerea suferită de Bourgoin în faţa Parmei, scor 9-14.
Ultimul meci pe care Stejarii Bucureşti îl va disputa în acest an în Challenge Cup este programat pe 20 decembrie, în deplasare, cu Leeds. Ultimele două etape ale grupei sunt programate în ianuarie 2010.
Echipa clasată pe locul 1 în grupă la finalul acestei faze a competiţiei se va califica în sferturile de finală, alături de câştigătoarele celorlalte patru grupe şi de trei formaţii din Cupa Europei.