Rudele elevilor înecaţi sâmbătă, la Eforie Sud, acuză profesoarele de moartea copiilor
Familiile celor doi copii de 13 ani, înecaţi la Eforie Sud, acuză profesoarele de moartea băieţilor. Rudele spun că dascălii care-i însoţeau ar fi trebuit să-i supravegheze. Cel de-al doilea copil înecat sâmbătă, la Eforie Sud, a fost găsit marţi de salvamari. Trupul colegul lui, cel pe care valurile l-au adus la mal, a ajuns deja la Ciorteşti, în judeţul Iaşi.
''Normal că nu aveau grijă de ei, dacă ele dormeau şi la ora 11 copii erau pe plajă. E o plajă, nu era o discotecă într-un sat'', spune Simona Enache, mama unuia dintre copii înecaţi.
''Părerea mea este că profesoarele ... în primul rând, pentru că trei profesoare puteau să aibă grijă de 6-7 elevi. Nu ştiu salvamarii dacă supraveghează zona că era zonă interzisă, cu o zi înainte îi şi avetizaseră că nu au voie să intre în apă'', susţine şi Mhai Roşu, unchiul lui Adrian Roşu.
Autorităţile spun clar că dascălii care i-au însoţit pe copii sunt răspunzători de ceea ce se întâmplă cu elevii.
''Ele îşi asumă responsabilitatea pentru grupul de copii care s-au dus acolo. În mod clar în ceea ce o priveşte pe doamna profesoară, şcoala, instituţia unde lucrează, va lua măsuri în ceea ce o priveşte'', a declarat Lilian Romaniuc, inspector adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Iaşi.
''Chiar dacă există o culpă, nu e o culpă totală a cadrelor didactice'', a precizat şi primarul comunei Ciorteşti, Gheorghe Gurzun.
Profesoarele acuzate nu au vrut să stea de vorbă cu jurnaliştii.