MENIU

Rude ale celor mai importanţi oameni în stat fac parte din Consiliul de administraţie al Transelectrica

Foto: ceed-romania.org

Cumetrii la nivel înalt! Consiliul de administraţie al Transelectrica este format şi din rude ale celor mai importanţi oameni în stat.

Potrivit cotidianului Gândul, printre noii membri ai CA Transelectrica se numără Gheorghe Seculici, tatăl finei lui Traian Băsescu, Ionuţ Costea, cumnatul preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, şi Carmen Boagiu, cumnata deputatului PD-L Anca Boagiu.

Ei au fost validaţi în funcţiile de la Transelectrica de către ministrul Economiei, Adriean Videanu. Potrivit Gândul, în urmă cu două săptămâni, când au fost înaintate propunerile, Videanu declara că nu ştie nimic despre relaţiile de rudenie, însă dacă se vor adeveri, va lua măsuri drastice. Totodată, Gheorghe Seculici, a declarat pentru Gândul, că a primit funcţia în calitate de tehnocrat şi nu pe criterii politice.

Pe lângă Transelectrica şi compania care se va ocupa de construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă găzduieşte rude şi apropiaţi ai oamenilor politici.

Georgia Babici, fiica actualului preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a fost numită de Ministerul Finanţelor în Consiliul de Administraţie al societăţii EnergoNuclear, societate controlată în proporţie de 51% de stat, care va construi reactoarele 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă. Informaţia a fost publicată de portalul de investigaţii vot.ro şi confirmată, pentru Cotidianul, de surse din piaţă. Babici este directorul Direcţiei Buget din Ministerul Finanţelor. Nici ea şi nici tatăl ei nu au putut fi contactaţi pentru a comenta numirea. Potrivit surselor noastre, Babici şi-ar fi înaintat demisia din Ministerul Finanţelor.

CITEŞTE ŞI Nepotisme pe kilowaţii statului

 

 

Mai multe articole despre:
Traian Băsescu Transelectrica funcţii