Romsilva: Legea picnicului este inutilă, sunt deja baze legale în acest domeniu care nu se aplică
Directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, Valerian Solovăstru, a declarat pentru NewsIn, că Regia consideră inutilă legea picnicului, în contextul în care sunt în vigoare deja mai multe acte normative care prevăd sancţiuni pentru cei care nu protejează mediul, însă nu sunt aplicate.
Potrivit directorului general al Romsilva, în prezent, sunt în vigoare o serie de acte normative atât ale Romsilva, cât şi ale Gărzii de Mediu şi pompierilor, care prevăd sancţiuni pentru cei care nu protejează mediu. Solovăstru a mai spus că aceste aceste legi nu "prea" se aplică.
"Numai noi avem pe silvic vreo cinci sau şase acte normative care prevăd sancţiuni pentru acţiuni care duc la degradarea mediului, cum ar fi lăsarea de focuri nesupravegheate în păduri. De asemenea, cei de la mediu şi pompierii au prevederi în acest sens şi cred că nu-i organism în ţara asta care să aibă legătură cu mediu să nu prevadă sancţiuni pentru aşa ceva. Problema este la aplicarea bazelor legale deja existente, nu la realizarea unei legi noi", a explicat Valerian Solovăstru.
El a mai spus că vinovaţi pentru neaplicarea legilor sunt agenţii de mediu, dar şi pădurarii. Totodată, directorul general al Romsilva a adăugat că sunt multe cazuri în care amenzile sunt exagerat de mari şi sunt diferite în funcţie de organismele care le aplică.
"Legi avem suficiente şi articole care incriminează astfel de fapte, problema este să aplicăm legile şi să avem motivaţie. Nici agenţii de mediu şi nici pădurari nu le prea aplică. Nu de bază legală ducem lipsă, ci de aplicabilitatea lor. De asemenea, sunt multe articole care chiar prevăd pentru aceeaşi faptă mai multe sancţiuni. Ideea ar fi să facem ceva concret şi să reuşim să mai salvăm mediul. În plus, avem nevoie de oameni plătiţi care să se simtă apţi să aplice aceste legi", a adăugat Solovăstru.
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Mihail Fâcă, declara recent că Ministerul Mediului pregăteşte o lege a picnicului care va obliga autorităţile să asigure condiţii adecvate celor care ies la iarbă verde, iar pe cei care servesc masa în aer liber să păstreze mediul curat sub sancţiunea amenzilor.
Potrivit proiectului, consiliile locale care au în grijă spaţiile verzi vor trebui să amenajeze zone specifice pentru picnic, îngrădite, dotate cu puncte de colectare selectivă, toalete ecologice, locuri speciale pentru foc, fie delimitate cu pietriş, fie echipate cu grătare, precum şi locuri de parcare. De asemenea,acestea vor trebui şi păzite.
Legea picnicului ar putea fi pusă în aplicare de ministrul interimar al Mediului, Elena Udrea.
Mai multe articole despre:
pază
sancţiune
Romsilva
picnic
aplicare
protecţia mediului
legea picnicului