MENIU

Românii vor plăti anul viitor taxa auto şi pentru maşinile cu Euro 4 sub 2.000 cmc

FOTO: zf.ro

Persoanele care-şi cumpără anul viitor maşini cu Euro 4 sub 2.000 cmc vor trebui să plătească taxa auto la înmatricularea acestora, după ce autorităţile au decis să nu mai prelungească derogarea de care aceştia au beneficiat în 2009, au declarat pentru NewsIn reprezentanţi ai Ministerului Mediului.

"De la 1 ianuarie excepţiile nu vor mai fi prelungite. Astfel, pentru maşini cu Euro 4 sub 2.000 cmc se va achita taxă auto", au precizat reprezentanţii ministerului.

Aceştia au adăugat că, din cauza crizei economice, s-a renunţat la introducerea din 2010 a impozitului anual pe emisiile de dioxid de carbon în locul taxei auto percepute la înmatricularea maşinilor.

Pe 9 iulie, fostul ministru al mediului Nicolae Nemirschi declara că proiectul privind noua taxă auto va fi publicat în luna august pe pagina de internet a Ministerului Mediului, iar principiul de bază va fi "poluatorul plăteşte".

Tot atunci, Nemirschi spunea că a avut deja consultări cu importatorii şi producătorii de autoturisme pe tema noii taxe de mediu, dar a evitat să spună dacă noua taxă va fi mai mică sau, dimpotrivă, mai mare, rezumându-se să afirme că "va fi o taxă". Nicolae Nemirschi a fost înlocuit între timp la Ministerul Mediului de ministrul interimar Elena Udrea.

Taxa de poluare auto, care a înlocuit de la 1 iulie 2008 vechea taxă de primă înmatriculare, a suferit anul trecut mai multe modificări, ajungând să aibă, pentru o scurtă perioadă, în decembrie, o valoare triplă. Din 19 februarie 2009, actualul guvern a redus taxa de poluare auto cu o treime.

Pe 25 iunie, Comisia Europeană a solicitat României informaţii în legătură cu legislaţia privind aplicarea taxei de poluare pentru autoturisme, suspectând că actuala legislaţie românească are efecte protecţioniste asupra industriei auto naţionale.
Mai multe articole despre:
poluare maşină minister înmatriculare Euro 4 2010