Românii pot să îşi calculeze emisiile de dioxid de carbon pe internet
Persoanele interesante să vadă cât de mult poluează vor putea, începând de marţi, să calculeze emisiile de dioxid de carbon pe care pe produc prin consum casnic şi de electricitate, precum şi din folosirea mijloacelor de transport, prin intermediul paginii de internet www.stopCO2.ro.
Astfel, la adresa www.stopCO2.ro este disponibil primul calculator al
amprentei personale de CO2 conceput special pentru România. Acest
proiect urmăreşte educarea publicului din România, în legătură cu
pericolul reprezentat de cantităţile în creştere de CO2.
Calculatorul acoperă toate ariile în care emisiile de CO2 au impactul
cel mai pronunţat. Fiecare secţiune (consum casnic, electricitate,
transport) conţine întrebări referitoare la date de pe facturile de
gaze, electricitate sau apă ale fiecăruia.
Un studiu prezentat săptămâna trecută de Forumul Global Umanitar de la
Geneva estima că schimbarea climatică, determinată de creşterea
emisiilor de gaze cu efect de seră, afectează grav 325 de milioane de
persoane în fiecare an şi determină moartea a 315.000 persoane prin
foamete, boli şi calamităţi naturale.
De asemenea, determină pierderi economice globale anuale de peste 125 miliarde dolari. Studiul prognozează că acestea vor creşte în mod substanţial în următorii 20 de ani.