MENIU

Românii pleacă din Italia de teama atacurile xenofobe, scrie Il Messaggero

Foto: 01az.com

Din ce în ce mai mulţi români pleacă din Italia, după valul de atacuri xenofobe care au avut ca ţintă această comunitate, relatează cotidianul Il Messaggero. Autocarele pleacă goale spre Italia şi se întorc pline în România, afirmă şoferii care lucrează pe această rută.

"Punctul de frontieră devine din ce în ce mai aglomerat", a declarat unul dintre oficialii de la poliţia de frontieră din Arad. "În fiecare zi zeci de autocare se întorc din Italia foarte încărcate. Conaţionalii noştri spun că totul este diferit faţă de în urmă cu câţiva ani şi că situaţia se înrăutăţeşte pe zi ce trece: le este teamă să iasă pe stradă şi chiar să vorbească română", a adăugat el.

"Italienii nu ne privesc cu ochi buni, deşi noi, românii, suntem dispuşi să facem toate acele meserii pe care ei nu mai vor să le facă. Ei au probleme cu ţiganii, nu cu noi care suntem muncitori cinstiţi", spune şi un român care se întoarce în ţară.

Un şofer al unui autocar cu români care se întorceau din Italia a declarat pentru NewsIn că românii care munceau în Italia au început să revină în ţară încă de la începutul acestui an.

"În principiu, din ce ne spun nouă românii care se întorc de acolo, situaţia în Italia degenerează.  Ei spun că acolo situaţia este din ce în ce mai rea şi e tot mai rău cu locurile de muncă. Ei mai spun că le e frică să mai iasă pe stradă, să vorbească româneşte şi, atunci, preferă să vină acasă. Acum, mai mulţi români vin în ţară decât pleacă. Mergem spre Italia cu 10-15 călători şi ne întoarcem cu autocarul plin", a declarat marţi, în Vama Turnu, Vasilică Costache, şoferul unui autocar al companiei Atlassib.

Românii care se întorc în ţară spun că în Italia le era frică, în ultima perioadă, să mai iasă pe stradă. "Am stat mereu în casă. Am preferat să stau în casă şi în ziua mea liberă", a spus o femeie care venea din Italia. Un alt român a spus că în Italia "nu ai loc de muncă dacă esti român, decât dacă ai nişte relaţii bine puse la punct".

"Toţi italienii se uită cam într-o parte la români, cu toate că ei sunt mai puturoşi ca noi. Probleme în Italia le fac ţiganii şi borfaşii din România, care se duc acolo să facă probleme. Doamna Comunitate Europeană a ţinut ca ţiganii să aibă drepturi. Acu, să şi-i ia, să le dea drepturile, şi să ne lase în pace", a spus unul dintre pasagerii autocarelor care se întorc în România din Italia, prin vămile arădene.

Cei care revin în ţară îi condamnă pe românii care comit infracţiuni în Italia şi speră că autorităţile vor găsi soluţii înainte ca italienii să agreseze români, doar pentru că sunt conaţionali cu infractorii. Românii care s-au întors în ţară mai spun că, în Italia, autoturismele cu numere de România sunt oprite şi controlate de carabinieri.

Mai multe articole despre:
România români Italia