MENIU

Românii au renunţat la peste 200 de tone de deşeuri electrice la campania Marea Debarasare din aprilie

Foto: NewsIn

Populaţia a renunţat la 202 tone de deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE) în cadrul campaniei Marea Debarasare din aprilie, cele mai multe fiind colectate din regiunile Bacău şi Cluj-Napoca, potrivit datelor transmise, vineri, de Ministerul Mediului.

"La campania din 4 aprilie au participat 290 de localităţi, din care 189 sunt localităţi urbane, iar 101 sunt localităţi rurale. În 93 de localităţi, cantitatea colectată a fost zero", conform Ministerului.

Astfel, primele trei clasate în topul colectării de deşeuri de echipamente electrice şi electronice au fost Bacău, Cluj-Napoca şi Galaţi. Cele mai puţine deşeuri colectate au fost în Craiova şi Bucureşti-Ilfov.

Municipiul Timişoara nu a participat la Marea Debarasare din 4 aprilie, deoarece primăria organizase în perioada 16-29 martie Campania de Curăţenie Generală de Primăvară, în cadrul căreia s-au strâns peste 27.000 de kilograme de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, a mai anunţat Ministerul Mediului.

La prima ediţie din acest an, derulată în 14 martie, cele mai multe deşeuri de echipamente electrice şi electronice au fost colectate din judeţele Bihor (75 tone), Constanţa (22 tone) şi Gorj (17 tone), potrivit datelor Ministerului Mediului.