MENIU

România şi alte ţări estice pot aduce Austria la faliment

Foto: eco.md

Ţări ca România sunt prea mândre de performanţele lor economice şi prea sigure că acestă criză financiară le va ocoli şi de aceea au întâmpinat cu reticenţă şi dezinteres planul Vienei pentru protejarea băncilor austriece, fapt ce poate cauza un dezastru, scrie presa din Austria.

După turneul de săptămâna trecută al ministrului austriac de finanţe Josef Pröll prin România, Croaţia, Bulgaria şi Ucraina, presa din Austria comentează în ample materiale că măsurile promovate de oficialul de la Viena pentru ajutorarea băncilor austrice au fost întâmpinate cu suspiciune, reţinere şi dezinteres.

În urma nereuşitei ministrului au apărut temeri că în momentul în care ţara va interveni pentru salvarea băncilor din Est bugetul intern va fi suprasolicitat şi Austria va ajunge la faliment.

Una dintre cele mai problematice zone pentru băncile austriece este considerată chiar România din cauza deficitului mare de cont curent şi din cauza gradului crescut de îndatorare a populaţiei, mai ales la creditele în euro.

Publicaţia Profil se întreabă retoric dacă "Este Austria ameninţată de faliment?" şi arată că statele din Europa de Est, printre care şi România, trag ţara în jos, întrucât băncile austriece nu pot susţine singure pierderile filialelor de acolo, iar statul ar fi nevoit să intervină.

Mai multe articole despre:
România Austria faliment criza financiară