MENIU

România ocupă locul 14 în topul statelor UE după costurile aferente unui cont bancar

Foto: RTV

România ocupă o poziţie de mijloc între statele Uniunii Europene, plasându-se pe locul 14 într-un clasament în funcţie de costurile aferente unui cont bancar, în condiţiile în care Italia ocupă primul loc, cu un preţ mediu anual de 402 euro, iar Bulgaria ultima poziţie, cu o medie de 43 euro.

De asemenea, potrivit unui studiu al Comisiei Europene, România are una dintre cele mai scăzute rate de utilizare din UE pentru diferite tipuri de servicii bancare de plată, cu niveluri marginale de utilizare a debitului direct, plăţilor cu cardul şi tranzacţiilor bancare la comercianţi. Singurul stat UE cu o utilizare mai redusă este Bulgaria.

"O gospodărie medie din România s-a implicat în 11 tranzacţii bancare în 2007", cu mult sub media UE, arată studiul.

Totodată, tranzacţiile la ghişeu şi la bancomat rămân cele mai des utilizate forme de plată bancară, urmate de depunerile de numerar. Aceste 3 tipuri de servicii, care folosesc bani gheaţă, însumează 90% din tranzacţii în România.

Serviciile bancare la distanţă (prin internet sau telefon) sunt de asemenea rar utilizate de români, mai arată raportul CE.

"Este nevoie de o mai bună educare a consumatorilor, la nivel extins, cel puţin în privinţa posibilităţilor şi siguranţei în utilizarea serviciilor financiare prin internet. Astfel de programe, dacă vor fi susţinute de oficiali, vor permite implementarea pe piaţa românească a serviciilor financiare străine mai avansate", se mai precizează în studiul Comisiei.