MENIU

România intră în infringement pentru că nu a închis la termen gropile de gunoi neconforme

Foto: gardianul.ro

România va intra de joi în procedura de infringement pentru că nu a închis toate gropile neconforme cu standardele Uniunii Europene, aşa cum s-a angajat prin tratatul de aderare, data de 16 iulie nefiind negociabilă, a declarat miercuri pentru NewsIn purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului.

"Data de 16 iulie e nenegociabilă, iar România trebuie să închidă gropile neconforme, pentru care primăriile au negociat acest termen prin tratat. Pentru că nu vom reuşi, Comisia poate declanşa infringement-ul. Derularea procedurii de infringement ne lasă, însă, câteva luni, până la un an şi jumătate, înainte de a se ajunge la penalităţi", a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului, Dragoş Năcuţă.

El a adăugat că majoritatea statelor membre din UE au infringement pentru neconformarea la standardele comunitare în acest domeniu.

România are 165 de depozite municipale neconforme, precum şi circa 2.000 de gropi comunale care nu îndeplinesc standardele UE.

"În prezent, sunt în operare 165 depozite municipale neconforme şi 26 conforme în zona urbană. Din cele 165 depozite în operare, 64 îşi sistează activitatea la 16 iulie 2009, iar 101, pentru care s-a obţinut perioadă de tranziţie, sistează activitatea etapizat până la 16 iulie 2017", potrivit datelor Ministerului Mediului.

În plus, din cele  5.764 de spaţii de depozitare în zona rurală, inventariate la începutul anului 2009, o parte au fost deja reabilitate prin închidere sau prin salubrizarea zonei, restul urmând a fi reabilitate până la data limită pe care România şi-a asumat-o prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană.

"Toate cele 26 depozite conforme deţin autorizaţii integrate de mediu, iar depozitele neconforme sunt reglementate din punct de vedere al protecţiei mediului, fie prin autorizaţii de mediu cu măsuri în vederea închiderii, fie prin avize de mediu la încetarea activitatii de depozitare", au mai precizat reprezentanţii ministerului.

La 1 iulie, comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), Silvian Ionescu, declara că România are încă 2.297 de depozite de deşeuri neconforme, cu doar două săptămâni înainte de data limită agreată pentru conformarea la cerinţele UE în materie de deşeuri.

El a adăugat că primăriile, consiliile locale şi cele judeţene au început să ia măsuri, "dar asta nu înseamnă neapărat conformare la 16 iulie".

Ionescu a menţionat că, din 16 iulie, toate statele membre ale UE vor fi verificate, iar procedurile ar putea oferi o perioadă de 2-3 luni României până la primirea scrisorii de notificare. "Apoi, Guvernul are o perioadă rezonabilă, de circa trei luni, ca să răspundă", a completat el.

"Ulterior, DG Environment (direcţia de mediu a UE n.r.) decide dacă declanşează sau nu procedura propriu-zisă. România mai are două luni să răspundă şi abia după aceea Comisia Europeană poate sesiza Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) şi poate începe procesul, care poate dura ani de zile", a mai spus Ionescu.

Oficialul Gărzii de Mediu a explicat că sunt state membre, precum Polonia şi Irlanda, care au reuşit să scape fără să plătească amenzi pentru că s-au conformat cerinţelor pe durata derulării procedurii de infringement.

Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, declara la sfârşitul lunii mai că, dacă se va dovedi că perioada de conformare nu a fost respectată din motive independente de Ministerul Mediului, primăriile vor fi co-plătitoare la amenzile primite de la Comisia Europeană.

Ionescu preciza că CEJ poate impune o sancţiune care, "după estimările noastre mai vechi, s-ar situa la 200.000 euro pe zi şi care, potrivit spuselor ministrului mediului, Nicolae Nemirschi, va fi transferată autorităţilor locale care nu şi-au îndeplinit obligaţiile".

România poate primi de la UE fonduri nerambursabile de 1,1 miliarde euro până în 2013 pentru investiţii în managementul deşeurilor.

În prezent, CE a aprobat României un singur proiect pentru managementul deşeurilor pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, în valoare de 36 milioane euro fără TVA.