MENIU

România în timpul regimului comunist, unul dintre subiectele de la proba de marţi de la bacalaureat

Foto: RTV

Elaborarea unui eseu despre România în timpul regimului comunist, operaţii cu determinanţi, matrice şi mulţimi de numere şi dezvoltarea unor caracteristici de relief din România au fost unele dintre subiectele probei scrise obligatori a profilului din cadrul Bacalaureatului.

Proba a fost susţinută la matematică de elevii cei care au terminat profilul real, şi la istorie sau geografie, de ceilalţi. Subiectele erau cunoscute, ele fiind postate pe site-ul ministerului încă din martie. Au fost pregătite 300 de subiecte, dintre care, în această dimineaţă au fost extrase trei, respectiv 48, 21 şi 72.

La istorie şi geografie nu au fost pregătite numai subiecte referitoare la România, ci şi din geografia şi istoria altor state membre UE. La geografie, subiectele au conţinut hărţi sau grafice şi întrebări tip grilă, de tipul "prezentaţi două argumente care să susţină afirmaţia ".  La istorie, pe lângă eseu, subiectele porneau de la citate din surse ca Le Figaro din aprilie 1876, o "Enciclopedie ilustrată de istorie universală" sau "Letopiseţul Ţării Moldovei" de Grigore Ureche.

Examenul va continua în zilele de 1 şi 2 iulie, iar rezultatele vor fi afişate pe 5 iulie. Eventualele contestaţii vor putea fi depuse tot pe 5 iulie, iar rezultatele finale, care vor lua în calcul şi contestaţiile, vor fi afişate pe 9 iulie.
Mai multe articole despre:
elevi examen istorie bacalaureat matematică geografie