MENIU

România, criticată la conferinţa pentru climă de la Copenhaga că nu se ocupă de ariile protejate

Cheile Tătarului

Situaţia României a fost sintetizată într-un raport, în care a fost criticată atât de ONU cât şi de organizaţii internaţionale pentru climă.

România a fost criticată la conferinţa ONU pentru climă de la Copenhaga, din cauză că este singura ţară din UE care nu a tratat cu seriozitate problema zonelor protejate, potrivit experţilor Naţiunilor Unite, transmite RRA citată de RADOR.

Concluzia raportului este că în România ariile protejate sunt doar pe hârtie, fără a exista un plan concret pe termen lung în acest sens. României i s-a reproşat şi că nu acordă un buget serios pentru conservarea ariilor protejate şi că nu există o autoritate naţională de administrare a acestor zone.

Raportul de la Copenhaga intervine în contextul în care UE a dat în judecată, în luna septembrie, România, la Curtea Europeană de Justiţie, pentru aceeaşi problemă. Dacă pierde procesul, ţara noastră ar putea pierde zeci de milioane de euro destinaţi conservării mediului.

În România, ariile naturale protejate reprezintă puţin peste 5% din suprafaţa ţării. Peste jumătate dintre rezervaţii au structuri proprii de administrare.

Conferinţa privind încălzirea globală de la Copenhaga se desfăşoară până în 18 decembrie, miza fiind semnarea unui acord prin care atât ţările industrializate cât şi cele sărace să reducă până în 2020 cantitatea emisiilor de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor. Conferinţa a început luni, iar primele controverse au apărut deja. Statele sărace susţin că, la cum decurg negocierile, ţările bogate vor fi privilegiate. Un posibil acord ar urma să înlocuiască protocolul de la Kyoto care expiră în 2012.

Mai multe articole despre:
UE România ONU Copenhaga climă arii protejate