MENIU

România a coborât o poziţie în ierarhia FIFA şi se află pe locul 27

Foto: fifa.com

Naţionala de fotbal a României, antrenată de Răzvan Lucescu, a coborât o poziţie în clasamentul pe naţiuni al FIFA şi se află pe locul 27, cu 814 puncte, informează site-ul oficial al forului internaţional.

Naţionala Braziliei se află tot pe primul loc în clasament, cu 1.642 de puncte, iar Spania este pe locul secund, cu 1.590 de puncte. Treapta a treia a podiumului este ocupată de Olanda, care are 1.379 de puncte. Singura modificare în topul primelor 10 echipe din lume este schimbarea de locuri dintre Germania şi Italia, prima urcând pe 4, iar a doua coborând pe 5.

Una dintre adversarele României din preliminariile CM 2010, Franţa, ocupă locul 9, cu 1.059 de puncte, în timp ce Serbia este pe 14, cu 925 de puncte.

Lituania a urcat un loc şi este pe 59, cu 545 de puncte, Austria este clasată pe locul 68, cu 493 de puncte, în timp ce naţionala din Insulele Feroe a avut o ascensiune de două poziţii şi ocupă locul 163, cu 96 de puncte.

Clasamentul FIFA:

1. Brazilia 1.642p

2. Spania 1.590p

3. Olanda 1.379p

4. Germania 1.195p

5. Italia 1.181p

6. Rusia 1.161p

7. Anglia 1.135p

8. Argentina 1.080p

9. Franţa 1.059p

10. Croaţia 1.031p

...

27. ROMÂNIA 814p

28. Turcia 809p

29. Camerun 803p

30. Mexic 799p.

Următorul clasament va fi dat publicităţii de FIFA la data de 2 septembrie 2009.
Mai multe articole despre:
FIFA România clasament