MENIU

România a avut şi în iunie cea mai ridicată inflaţie anuală din UE, pentru a treia lună consecutiv

Foto: REALITATEA.NET

România a înregistrat în iunie cea mai ridicată rată a inflaţiei anuale din Uniunea Europeană, de 5,9%, în condiţiile în care cea din UE a fost de 0,6%, iar pe locurile următoare s-au clasat Polonia (4,2%) şi Lituania (3,9%), arată datele publicate de Eurostat.

Institutul Naţional de Statistică a anunţat în 10 iulie că rata anuală a inflaţiei a coborât în iunie la 5,86%, în conformitate cu estimările, de la 5,95% în mai, pe fondul ieftinirii alimentelor şi al creşterii temperate a preţurilor la mărfuri nealimentare şi servicii.

Cele mai mici rate ale inflaţiei din UE au fost raportate de Irlanda (-2,2%), Portugalia (-1,6%), Belgia, Spania şi Luxemburg (toate trei -1%). Comparativ cu mai 2009, inflaţia anuală s-a temperat în 21 de state, a stagnat în patru şi s-a accentuat în altul. 

În zona euro, inflaţia anuală a fost de -0,1% în iunie, după ce se situase la 0% în mai. Inflaţia lunară din zona euro şi UE a fost de 0,2% în iunie.