Român, decorat de două ori de Regina Elisabeta - A primit o scrisoare personală de mulțumire
Un român a fost decorat de două ori de Regina Elisabeta. El a deținut funcții importante, iar Curtea Regală a considerat că este necesar să i se recunoască efortul, pentru toată munca depusă.
Vania Atudorei s-a născut la Botoșani și a urmat cursurile Universității de Medicină și Farmacie din Iași. S-a stabilit în Canada, în urmă cu 30 de ani și a devenit un reputat microbiolog. Datorită realizărilor sale și a funcțiilor importante deținute, precum expert ONU și al Băncii Mondiale, consilierii Reginei au propus acordarea celor două decorații, potrivit www.bzi.ro.
În plus, a primit si o scrisoare personală de mulțumire, din partea reginei Elisabeta a II-a. Microbiologul a fost decorat prima dată în 2012, apoi în 2018. Regina nu a putut să călătorească în Canada, ca să-i înmâneze personal distincțiile, spune Vania Atudorei. El regretă că nu a reușit s-o cunoască pe Suverană.