MENIU

Roberta Anastase: Şansele ca referendumul să fie aplicat sunt nule, dacă Geoană devine preşedinte

<descriere>

Obiectul referendumului va deveni realitate numai dacă Traian Băsescu rămâne preşedinte. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, la Radio France International.

Preşedintele Camerei Deputaţilor este de părere că \"un referendum care a fost încuviinţat de un număr atât de mare de oameni, fiind un referendum valid, nu poate fi ignorat de nici o clasă politică\".

Anastase consideră că România are şanse să treacă la parlament unicameral şi să fie redus numărul parlamentarilor, \"dacă Traian Băsescu va fi preşedintele României în continuare\".  \"Procedural, practic, se demarează constituirea unei comisii constituţionale, care să facă proiectul de Constituţie, apoi acest proiect trece prin votul Parlamentului, iar după aceea avem acel referendum constituţional care consfinţeşte formula definitivă a Constituţiei\", a explicat preşedintele Camerei.

Anastase mai spune că PD-L va dialoga nu cu Crin Antonescu, ci mai degrabă cu alegătorii liberali, pentru a-i atrage de partea lui Traian Băsescu.

\"Dialogul este un element necesar în orice democraţie. Nu e nici un fel de problemă să discutăm. Vom discuta în mod special cu votanţii lui Crin Antonescu, deci cu oamenii care de fapt au dat un vot dreptei, acei oameni instruiţi, acei oameni cu opţiuni doctrinare, care nu vor accepta niciodată să-l voteze pe Mircea Geoană\", a spus Anastase.

Preşedintele Camerei a reclamat faptul că \"alianţa PNL - PSD funcţionează de foarte mult timp, a funcţionat şi pe vremea guvernării Tăriceanu, printr-o susţinere netransparentă, a funcţionat şi în acest an de zile în Parlament\".