Roberta Anastase a criticat decizia PSD de a părăsi sala de şedinţe
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a criticat decizia PSD de a părăsi sala de şedinţe, forţând întreruperea şedinţei în cazul lui Adrian Năstase, pentru a doua oară, într-o singură zi.
"Atunci când liderul de grup de la PSD este disponibil să vină la întâlnirea cu liderii de grup. Nu pot să-mi explic reacţia celor de la PSD, sper să aibe înţelepciunea de a reveni la ceea ce înseamnă respectarea regulamentului şi a Constituţiei României. Am spus că mergem pe procedura regulamentară în această situaţie. Procedura presupunea evident, citirea solicitării procurorului general urmată de prezentarea punctului de vedere a comisiei de regulament, dezbaterea, şi apoi supunerea la vot. Daca acea hotârere nu trecea, evident, răspunsul era, în consecinţă, pentru procurori, dacă trecea aveam răspunsul firesc", a declarat Roberta Anastase.
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis ca deputaţii să dezbată şi să dea votul, în şedinţa de marţi, asupra solicitării procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, privind dosarul Zambaccian 1 al deputatului Adrian Năstase. Procurorul general Laura Codruţa Kovesi a cerut, într-o scrisoare trimisă Camerei Deputaţilor pe 18 mai, reluarea votului asupra dosarului Zambaccian 1,invocând neconstituţionalitatea Regulamentului pe baza căruia, pe 13 august 2008, deputaţii au respins cererea de începere a urmăririi penale în cazul lui Adrian Năstase.
Mai multe articole despre:
parlament
şedinţă
Camera Deputaţilor
Roberta Anastase
Constituţia României
Trofeul Calităţii