MENIU

Robert Negoiţă: Băsescu e doar un preşedinte care tunde oi, dacă problema Ridzi i se pare minoră

Robert Negoiţă: Băsescu e doar un preşedinte care tunde oi
Foto: rtv

"Dacă Băsescu crede că problema Ridzi este o problemă minoră, înseamnă că pentru domnia sa doar tunsul oilor şi mersul prin munţi rămân priorităţi. Dacă pe Băsescu nu îl interesează banii publici şi cum au fost ei cheltuiţi, înseamnă că Băsescu e doar un preşedinte care tunde oi", a concluzionat în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV, Robert Negoiţă.

Robert Negoiţă l-a acuzat vineri pe Traian Băsescu, în cadrul unei emisiuni TV, că este "nepăsător".

"Traian Băsescu este nepăsător şi nu îl interesează cum se cheltuiesc banii publici, dacă vine şi ne spune că problema Ridzi e o problemă minoră. Dezaprob acest comportament. Sau poate că pentru Băsescu mai importante sunt excursiile în munţi şi tunsul oilor", a declarat Robert Negoiţă.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat recent, întrebat dacă ministrul Monica Iacob Ridzi ar trebui să-şi dea demisia, că acesta este un subiect minor pentru el şi "ţine de Parlament, de partide şi de premier", asigurând că va ţine o conferinţă de presă pe această temă săptămâna viitoare.