Rihanna, 500.000 de dolari pentru o cântare în noaptea de Revelion
Rihanna va deveni mai bogată cu 500.000 de dolari în noaptea de Revelion, când va susţine un concert la Emirates Palace Hotel din Abu Dhabi.
Artista, în vârstă de 21 de ani, ar fi trebuit să concerteze pentru prima dată în Orientul Mijlociu în luna mai a acestui an. Din cauza incidentului cu rapperul Chris Brown, Rihanna a preferat să amâne concertul.
De-a lungul timpului, mai multe vedete cu greutate din industria muzicală au primit sume considerabile pentru a cânta live, într-un cadru privat. În 2006, George Michael a primit 2,6 milioane de dolari pentru a interpreta 13 piese pentru magnatul rus Vladimir Potanin. La scurt timp, Sir Philip Green, proprietarul lanţului Topshop, l-a invitat pe Michael să cânte la aniversarea sa. Cu acea ocazie, artistul a devenit mai bogat cu 2,5 milioane de dolari.
Anul trecut, Roman Abramovici i-a făcut cadou iubitei lui, Daria Jukova, un recital Amy Winehouse. Artista a primit nici mai mult nici mai puţin de 1,6 milioane de dolari.
Rolling Stones a primit circa 7,3 milioane pentru petrecerea de 60 de ani a miliardarului David Bonderman.