Ridzi a prezentat la Parchetul General acte care să arate că parlamentarii ştiau de ancheta DNA
Monica Iacob Ridzi a prezentat lunii, procurorilor Parchetului General, mai multe acte care să dovedească faptul că membrii comisiei parlamentare de anchetă ştiau că DNA începuse cercetările în cazul său şi, în consecinţă, au încălcat legea făcând o anchetă paralelă, spun surse judiciare.
Ridzi a ajuns luni dimineaţă la Parchetul General, însoţită de avocat şi şi-a susţinut plângerea făcută pe numele unor membri ai comisiei parlamentare de anchetă. Astfel, fostul ministru al Tineretului şi Sportului a adus o corespondenţă între Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi comisia parlamentară, din care rezultă că deputaţii din comisia parlamentară de anchetă ştiau de existenţa cercetărilor la DNA, dar au continuat să facă cercetări în paralel, au declarat surse judiciare.
De asemenea, Ridzi a depus, pe lângă plângere, şi copii ale stenogramelor din comisie, de unde reiese că mai mulţi deputaţi le-au spus colegilor din comisie că trebuie oprită ancheta, având în vedere că aceasta se suprapunea anchetei DNA.
O altă probă adusă de fostul ministru este un răspuns al Gărzii
Financiare la o cerere a comisiei parlamentare, de a-i trimite o serie
de documente, prin care se evidenţiază că DNA a început ancheta în
cazul Zilei Tineretului. În răspuns se arată că "referitor la adresele
dumneavoastră la Garda Financiară, vă comunicăm că efectuarea
verificărilor la societăţile nominalizate de dumneavoastră se fac la
solicitarea DNA. Astfel, Garda Financiară a solicitat acestei
instituţii acordul cu privire la transmiterea documentelor
solicitate. DNA ne precizează că toate procesele verbale de constatare
şi înscrisurile rezultate în urma verificărilor constituie mijloace de
probă în procesul penal în cauză, iar acestea vor fi puse la
dispoziţie, integral şi exclusiv, doar Direcţiei Naţionale
Anticorupţie, păstrând totodată confidenţialitatea".
Aceasta este prima etapă a anchetei, după ce Monica Iacob Ridzi a
făcut plângere penală pe numele mai multor membri ai comisiei
parlamentare de anchetă din cazul său.
Fostul ministru Monica Iacob Ridzi a făcut plângere penală la Parchetul General pe numele membrilor comisiei de anchetă, dar nu şi pe cel al democrat-liberalilor, acuzând abuzul în serviciu şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă, au declarat pe 16 septembrie, surse judiciare.