MENIU

Richard Gasquet nu este toxicoman

Foto: totalprosports.com

Raportul toxicologic, întocmit pe baza analizelor capilare ale jucătorului de tenis, a relevat că Richard Gasquet nu este consumator de cocaină, însă testele au ieşit pozitive pentru prietena sa.

În urmă cu cinci luni tenisul francez era zguduit de vestea că unul dintre cei mai buni jucători din Hexagon, Richard Gasquet, a fost depistat pozitiv, cu cocaină, în urma unui control efectuat în timpul turneului ATP de la Miami.

Miercuri dată publicităţii şi concluzia raportului toxicologic, întocmit pe baza analizelor firelor de păr, iar aceasta relevă că sportivul nu este toxicoman. Testele au ieşit însă pozitive pentru prietena sa, Pamela, ceea ce însemnaă că aceasta "consumă cocaină în mod regulat, contrar declaraţiilor pe care le-a făcut în faţa poliţiştilor".

"Micul Mozart" al tenisului francez şi-a susţinut tot timpul nevinovăţia şi chiar a jurat că nu a consumat niciodată cocaină, admiţând că poate a fost contaminat accidental cu această substanţă. Dealtfel, el a beneficiat de circumstanţe excepţionale la pronunţarea sentinţei de către tribunal de Arbitraj Sportiv, primind o suspendare de doar două luni şi jumătate.

În momentul de faţă, Gasquet se află în SUA, pentru a participa săptămâna viitoare la turneul de la New Heaven, unde spera să obţină un wild-card. Organizatorii nu i l-au acordat, iar el a trebuit să se înscrie în calificări.

Mai multe articole despre:
Miami SUA ATP Richard Gasquet