Rezultatele examenului de Bacalaureat au fost afişate duminică. VEZI AICI CE NOTE AI LUAT!
Afişarea rezultatelor din prima sesiune a examenului de Bacalaureat s-a făcut duminică, până la ora 16:00. Tot duminică, pe segmentul orar 16:00 - 20:00, au putut fi depuse contestaţiile. Soluţionarea acestora este prevăzută în perioada 7 - 8 iulie, iar afişarea rezultatelor finale are ca termen limită data de 9 iulie.
Se consideră promovat la examenul de Bacalaureat candidatul care a obţinut cel puţin nota 5 sau calificativul "admis" la fiecare probă orală, a obţinut cel puţin nota 5 la fiecare probă scrisă sau practică şi are media generală minimum 6 (şase).
Candidaţii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc simultan condiţiile menţionate mai sus sunt declaraţi "respinşi".
Pentru candidaţii care obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00.
A doua sesiune a Bacalaureatului se organizează în perioada 17-26 august.