MENIU

REZULTATE BAC 2017, după contestații: rata de promovare este de 72,9%. Situația la nivel național

Rata de promovare înregistrată de absolvenţii care au susţinut probele în prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2017 a crescut cu 1,5 % după soluţionarea contestaţiilor: de la 71,4% la 72,9%. Majorarea e de 4,8% în raport cu rata de promovare de la finalul primei sesiuni din anul trecut (68,1%).

Astfel, au promovat 93.640 de candidaţi dintr-un total de 128.509 candidaţi prezenţi. În funcţie de anul şcolar în care au absolvit studiile liceale, 88.311 candidaţi promovaţi provin din promoţia 2016-2017 (79,2%, rată de reuşită), iar 5.329 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (31,4%, rată de reuşită). Numărul mediilor de 10 a crescut la 126 (iniţial au fost înregistrate 97).

În total, au fost depuse 42.212 contestaţii, în scădere comparativ cu sesiunea iunie-iulie a anului trecut (44.398). Cele mai multe contestații - 18.617 - s-au înregistrat la proba scrisă de Limba şi literatura română. În medie, rata de admitere a contestaţiilor la cele patru probe a fost de 41,12%: 41,7% la proba E)a), 59,2% la proba E)b), 31,2% la proba E)c) şi 32,4% la proba E)d). Cu excepția probei de Limba și literatura maternă - E)b), unde procentul de modificare a notelor după reevaluarea lucrărilor a fost mai mare pe segmentul cuprins între 0,5 puncte și 1 punct (36,52%), la celelalte trei probe procentele cele mai ridicate au vizat creșteri pe segmentul 0 - 0,5 puncte:  36,85% la proba E)a), 42,53% la proba E)c) și 45,50% la proba E)d).

Din totalul celor 135.513 candidaţi înscrişi, s-au prezentat 128.509 candidaţi (111.547 din promoţia 2016-2017 şi 16.692 din promoţiile anterioare). Precizăm că 7.004 candidaţi au absentat. Au fost declaraţi respinşi 34.690 de candidaţi (număr în scădere de la 36.570, înainte de contestaţii). Dintre aceştia, 23.136 de candidaţi aparţin promoţiei curente, iar 11.554 sunt din promoţiile anterioare. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 179 de candidaţi, care nu se vor putea prezenta la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.

La nivel național, cele mai ridicate procente de promovare (83%+) s-au înregistrat în judeţele Bacău (84,53% comparativ cu 83,54% înainte de contestații), Sibiu (84,39% comparativ cu 83,73%), Iași (84,10% comparativ cu 82,91%) și Cluj (83,65% comparativ cu 82,75%). Rata finală de promovare în Capitală este de 75,83% (în creştere de la 74,09%). Judeţele în care rata de promovare a rămas sub 55% sunt Ilfov (44,31%) şi Giurgiu (51,96%).

Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi. Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2017 este programată între 28 august şi 6 septembrie.

Mai multe articole despre:
promovare edu.ro rezultate BAC 2017