MENIU

Revoluţia şi noul mandat al lui Băsescu, temele editorialelor

Revista presei

Editorialiştii aleg fie să-şi aducă aminte de cei care au murit în numele libertăţii în 1989 sau să comenteze ceremonia prin care s-a dat startul oficial noului mandat al preşedintelui Traian Băsescu.

În Evenimentul zilei, Horia Ghibuţiu semnează editorialul intitulat \"Profeţia lui Ion Iliescu\": \"În 2029, când vom aniversa 99 de ani de la naşterea lui Ion Iliescu, România va ajunge, după cum estimează acesta, la nivelul ţărilor dezvoltate din Europa. Fie ca profeţia Domniei Sale să se îndeplinească - ştiţi vorba românului, mai bine mai târziu decât niciodată. În ziua în care preşedintele reales al României şi-a început noul mandat, un fost preşedinte, Ion Iliescu, a confirmat că Traian Băsescu îl sunase în legătură cu Marian Sârbu, PSD-istul care fusese invitat să intre în guvernul PDL-ului. Iliescu a răspuns că nu depinde de el decizia lui Sârbu, ci chiar de acesta, şi, respectiv, de ce hotărăşte partidul\".

În Adevărul
Andrei Crăciun scrie că \"Şi totuşi, eroii mor\": \"Şi chiar pe zidurile blocurilor comuniste, lângă cuvinte urâte, neruşinate, care încep cu litera p. Dar nu e aşa. Eroii mor. Deja sunt aici. Ei: generaţia următoare, liberă şi sensibilă la alte aspecte.Ei, cei care erau preşcolari în decembrie 1989, nu mai ţin minte cum mirosea Moş Gerilă a portocale. Dacă nu emigrează şi dacă nu şomează, lucrează resemnaţi în holdinguri, aşteaptă să vină „casual friday\", apoi weekendul şi clubbingul, conduc maşini puternice şi înjură când e blocată circulaţia pentru ceva vechi şi neclar. Revoluţia\".

În Cotidianul, Cornel Nistorescu comentează \"O festivitate de discutat\": \"Acestea sunt câteva fraze spuse de Traian Băsescu după ce a fost “sfinţit” de Patriarhul aceloraşi servicii. La aceste propoziţii mă voi referi în acest penultim comentariu din ziarul Cotidianul. Despre ceremonia în sine n-am ce să spun. Traian Băsescu s-a făcut că părăseşte Palatul Cotroceni, s-a dus la Parlament şi şi-a înscenat o întoarcere triumfală. Plăcerea să pună în scenă un enorm spectacol (sinonim cu o tevatură) îi aparţine lui şi celor care-l perie. Oricum, spectacolul “reîncoronării” reflectă perfect imaginea lui Traian Băsescu despre sine!\".