MENIU

"Revoluţia" FIA în Formula 1: Pilotul care va câştiga cele mai multe curse va deveni campion mondial din 2009!

Foto: www.racingpasion.com

Decizie importantă luată marţi de Consiliul Mondial al Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA). Din acest sezon, titlul mondial în F1 va fi câştigat de pilotul care va câştiga cele mai multe etape din următorul sezon, şi nu de cel care acumulează cele mai multe puncte, ca în trecut.

În anii anteriori, campion în Formula 1 era desemnat pilotul care aduna cele mai multe puncte la finalul sezonului, dar din 2009 această regulă va fi schimbată. Astfel, pilotul care va termina de cele mai multe ori pe primul loc va deveni campion mondial, iar restul clasamentului va fi decis în funcţie de numărul de puncte adunate pe parcursul anului.

Dacă la finalul sezonului doi sau mai mulţi piloţi au acelaşi număr de victorii, titlul va fi atribuit celui care are un numărul de puncte mai mare, structura punctajului fiind aceeaşi ca în trecut (10 puncte, 8, 6, 5, 4, 3, 2, 1). Modalitatea de desemnare a campioanei în clasamentul constructorilor va rămâne neschimbată.

Campionatul Mondial de Formula 1 din 2009 va debuta la 29 martie, cu Marele Premiu al Australiei.