Revista Time: Voronin ar putea preda puterea în schimbul imunităţii
Prestigioasa revistă dă exemplele lui Elţîn, în Rusia, şi al lui Şevarnadze, în Georgia, pe care le-ar putea copia actualul preşedinte de la Chişinău.
Un guvern format de partidele liberale va fi nevoit să negocieze cu Partidul Comuniştilor pentru a desemna un nou preşedinte, iar analiştii citaţi de prestigioasa revistă Time consideră că o soluţie probabilă ar fi desemnarea pentru funcţia de şef al statului a unei personalităţi neutre.
Un nou guvern ar putea să negocieze şi un acord pentru retragerea din politică a preşedintelui în exerciţiu, Vladimir Voronin, în schimbul imunităţii în faţa oricărei urmăriri penale pentru perioada de opt ani în care a condus ţara.
"Am văzut aşa ceva în Rusia, când a demisionat Elţîn, sau în Georgia, când s-a retras Şevardnadze, foştii preşedinţi autoritari au obţinut o imunitate informală. Îmi pot imagina aşa ceva şi în Moldova", mai spune Viorel Ursu.
Zotuşi, Time remarcă faptul că o îndepărtare de Moscova - care a anunţat recent acordarea unui credit de 500 de milioane de dolari pentru Chişinău - ar avea un cost ridicat, o sumă uriaşă în contextul în acre şi China a anunţat un împrumut de un miliard de euro, adică un sfert din PIB-ul Republicii Moldova.
Mai multe articole despre:
alegeri anticipate
Vladimir Voronin
Republica Moldova
Opoziţie
Putere
scrutin
Time