MENIU

Restructurări la CFR: Sindicatele s-au întâlnit cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor

Foto: RTV
Radu Berceanu a anunţat că aproape 5.000 de angajaţi vor fi disponibilizaţ

Directorii CFR şi secretarii de stat din ministerul Transporturilor au definitivat programul de restructurare a căilor ferate. În acesta sunt incluse atât reduceri de personal cât şi reduceri de cheltuieli. Planul va fi trimis sindicatelor care după ce îl vor studia se vor întâlni cu ministrul Radu Berceanu.

Numărul angajaţilor care vor fi daţi afară nu a fost făcut încă public. Fiindcă în contractul lor de muncă nu există prevederi privind plăţile compensatorii, sindicatele CFR ameninţă cu proteste.

Sindicaliştii de la Căile Ferate s-au întâlnit cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor ca să discute planul de restructurare în CFR. Negocierile vin după ce ministrul Radu Berceanu a anunţat că aproape 5.000 de angajaţi vor fi disponibilizaţi.

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat că peste 90% din veniturile Căilor Ferate se cheltuiesc pe salariii, astfel că are nevoie de un plan de restructurare prin care să se reducă atât numărul angajaţilor, cât şi cheltuielile. Planul a fost trimis sindicatelor, care îl vor analiza şi îl vor discuta cu Radu Berceanu.

În cazul în care foarte mulţi angajaţi vor fi disponibilizaţi, sindicaliştii CFR au anunţat că vor organiza proteste, deoarece, spun ei, în contractul lor de muncă nu se prevăd nici măcar plăţi compensatorii. Mai mult decât atât, aceştia au precizat că au avut răbdare cu autorităţile, au acceptat un salariu minim de sub 600 de lei, iar angajaţii de la infrastructura nu şi-au mai primit bonurile din luna noiembrie 2008. 

"Dacă nu vom găsi înţelegere, s-a hotărât ca prima formă de protest să fie un miting la Bucureşti. Dacă nici după acest miting nu vom rezolva, o să uzăm de toate formele de protest legale", a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale Feroviare, Gheorghe Popa. 

Societatea CFR Călători are pentru acest an doar 600 milioane lei, adică jumătate din suma care a fost acordată de Guvern în 2008. Preşedintele Federaţiei Naţionale Mişcare Comercial, Gheorghe Popa, este de părere că fondul acordat în acest an este insuficient pentru ca CFR Călători să-şi desfăşoare activitatea până la sfârşitul lui 2009.