MENIU

Restricţii în trafic în Piteşti, pentru demonstraţia de Formula 1 Renault

Foto: f1fanatic.co.uk

Organizatorii demonstraţiei de Formula 1 cu un monopost Renault, care va avea loc la Piteşti pe 9 octombrie, au cerut autorităţilor locale impunerea unor restricţii de trafic în zona prevăzută pentru spectacol.

Astfel, pe 8 octombrie, traficul auto şi pietonal pe strada Nicole Dobrin, de lângă stadion, va fi închis pe un sens de circulaţie, începând cu ora 6.00 dimineaţa. Strada Nicolae Dobrin va fi închisă în totalitate pe 9 octombrie, în intervalul orar 8.00-18.00.

Demonstraţia cu un monopost de Formula 1 şi maşina pentru circuite Mégane Trophy se va desfăşura pe 9 octombrie, în intervalul orar 14.00-16.00, însă pregătirea evenimentului impune restricţii de trafic încă din 8 octombrie în zona prevăzută pentru spectacol. Şoferii care nu vor respecta măsurile impuse şi nu vor muta maşinile parcate pe strada Nicole Dobrin în zilele cu restricţii de trafic riscă amenzi, iar autoturismele respective vor fi ridicate de Poliţia comunitară Argeş.

Evenimentul este o avanpremieră a spectacolului Renault Roadshow de la Bucureşti (10-11 octombrie) şi  va avea loc pe o pistă lungă de 800  de metri, special amenajată în imediata apropiere a Stadionului Municipal "Nicolae Dobrin".

La Bucureşti, pilotul echipei Renault F1, Roman Grosjean, va pilota, pe 10 şi 11 octombrie, un monopost al constructorului francez pe un traseu de 600 de metri în Bucureşti, potrivit unui comunicat. Alături de Grosjean va mai fi prezent şi pilotul de teste, Lucas Di Grassi, tot de la Renault. Pe lângă demonstraţia celor doi, vor mai fi organizate spectacole auto, parade şi multe altele. Pista pe care cei doi vor pilota va fi amenajată în zona Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Traseul va cuprinde o porţiunea din Bd. Libertăţii, situată între intersecţiile cu Bd. Naţiunilor Unite, şi Calea 13 Septembrie.

Lucrările de pregătire pentru eveniment şi desfăşurarea acestuia vor implica închiderea perimetrului Pieţei Constituţiei, începând cu data de 6 octombrie, ora 00:00, până la data de 15 octombrie, ora 00:00.  Totodată, în perioada 10 octombrie (ora 00:00) - 12 octombrie (ora 05:00), va fi interzisă circulaţia autovehiculelor pe următoarele trasee: Bulevardul Libertăţii, între intersecţia Bd. Naţiunilor Unite cu Bd. Libertăţii şi intersecţia Căii 13 septembrie cu Bd. Libertăţii; Bd. Unirii, între Piaţa Unirii şi Bd. Libertăţii.

Roadshow-ul Renault din Bucureşti este primul spectacol de acest fel desfăşurat în România. Echipa Renault F1 a mai organizat evenimente similare în alte mari oraşe ale lumii, precum Roma, Lisabona, Sevilla, Dubai, Sao Paulo, New Delhi, Johannesburg, Moscova, Kiev, Varşovia şi la Technocentre Renault, lângă Paris.