MENIU

Restricţii de circulaţie pe şos. N.Titulescu, din cauza lucrărilor la pasajul Basarab

Foto: Realitatea TV

Începând de luni, 18.05.2009, ora 06:00, în vederea execuţiei rampei de acces pe Pasajul denivelat suprateran Basarab, s-a restricţionat traficul pe şos. N. Titulescu, anunţă Primăria Capitalei.

Se vor face următoarele reglementări de circulaţie rutieră:

-   se va închide, pentru aproximativ 6 luni, circulaţia pe şos. Nicolae Titulescu, pe tronsonul dintre Calea Griviţei şi bd. A.I. Cuza, circulaţia desfăşurându-se pe câte o bandă de circulaţie cu lăţimea de 3 metri, doar pentru riverani, pe lateralele bd. N. Titulescu,

-   se va înfiinţa sens unic pe str. Petru Rareş, sensul dinspre Calea Griviţei către bd. A.I. Cuza,

-   se va înfiinţa sens unic pe str. Comana, dinspre şos. Nicolae Titulescu către Calea Griviţei, circulaţia desfăşurându-se pe două benzi de circulaţie.