MENIU

Republica Moldova se va uni cu România doar prin război civil, în care se va implica Rusia, spune Climenco

Foto: REALITATEA.NET

Republica Moldova se va uni cu România doar în urma unui război civil câştigat de forţele pro-unioniste, dar în care se va implica şi Rusia, a avertizat miercuri, într-o conferinţă de presă, Valeri Climenco, preşedintele mişcării social-politice proruse Ravnopravie, relatează Jurnal de Chişinău.

Climenco a făcut această declaraţie după ce noul preşedinte al Parlamentului de la Chişinău, Mihai Ghimpu, a spus că este unionist. El a dat asigurări ulterior că nu va milita la guvernare pentru o unire cu România.

Dacă minorităţile vor fi nevoite să apere statalitatea moldovenească, ei vor găsi aliaţi puternici din exterior, inclusiv din Rusia, a avertizat Climenco, precizând că reprezintă interesele minorităţilor naţionale din Republica Moldova.

Întrebat dacă Rusia va interveni armat într-o astfel de situaţie, Climenco a răspuns că "pentru apărarea statalităţii toate mijloacele sunt bune". El a adăugat că, în cazul unui asemenea conflict, vor mai interveni şi Ucraina, Turcia şi Bulgaria, pentru a-şi apărarea conaţionalii care locuiesc în Moldova.

În contextul declaraţiilor, pe care, potrivit lui Climenco, le-ar fi făcut liberal-democratul Vlad Filat, care ar opta pentru retragerea Republicii Moldova din CSI şi aderarea la NATO, preşedintele Ravnopravie a spus: "Minorităţile naţionale pledează pentru păstrarea neutralităţii, suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova".

Potrivit lui Climenco, în contextul unor asemenea declaraţii făcute de liderii politici, nu există nicio posibilitate de reglementare a conflictului transnistrean. El a mai adăugat că şi comuniştii se vor face responsabili, în cazul în care forţele de dreapta vor încerca să îşi pună în practică declaraţiile. Climenco a lăsat să se înţeleagă că PCRM nu ar trebui să colaboreze cu Alianţa pentru Integrarea Europeană, chiar cu riscul de a provoca noi alegeri anticipate. "Politicienii responsabili trebuie să meargă şi la zece alegeri anticipate pentru a păstra ţara în hotarele ei", a spus el.

Mai multe articole despre:
România Republica Moldova unire război civil