Reprezentanţii sindicatelor cred că îngheţarea salariilor bugetarilor ar duce la agravarea crizei economice
Reprezentanţii sindicatelor ameninţă că ies în stradă dacă salariile vor fi îngheţate. Ei spun că măsura ar duce la agravarea crizei economice în care se află România. De altfel, CNSRL Frăţia a anunţat că, dacă guvernul îngheaţă lefurile, pregăteşte mitinguri pentru luna februarie.
Liderii marilor confederaţii sindicale avertizează că, în cazul în care Guvernul va anunţa o asemenea măsură, nu exclud declanşarea unor ample acţiuni de protest.
Preşedintele executiv al Federaţiei sindicale "Spiru Haret", Marius Nistor, a criticat măsura de îngheţare a salariilor pentru şase luni. "În România am putea să îngheţăm puţin aplicarea legii Educaţiai care aloca 6% din PIB, să îngheţăm puţin Legea 221 privind majorările salariale semnată şi de preşedintele Traian Băsescu", declară Nistor.
Sindicaliştii din Educaţie spun că vor opri negocierea contractului colectiv de muncă şi că vor lua în calcul şi declanşarea grevei generale, dacă Executivul va îngheţa salariile pentru şase luni.
"Dacă vor îngheţa salariile, îngheţăm şi noi contractul colectiv de muncă şi anul universitar", a precizat, pentru NewsIn, liderul Federaţiei "Alma Mater", Răzvan Bobulescu. Aceasta se arată nemulţumit că propunerea privind îngheţarea salariilor nu a venit în cadrul negocierilor cu sindicatele. "Am aflat din presă acest lucru, iar astfel de măsuri nu se iau arbitrar", a mai spus Bobulescu.
Vicepreşedintele Cartel Alfa, petre Dandea, este de părere că "în felul acesta consumul s-ar reduce foarte mult şi o reducere a consumului ar agrava si mai mult criza care se manifestă la ora actuală în România".
Presedintele BNS, Dumitru Costin, crede că măsura anunţată "pregăteste terenul, poate, pentru o intervenţie a domnului Boc, mâine ne vom întâlni la ministerul Finanţelor, şi în care să ne transmită acelaşi mesaj. Ştim că domnul preşedinte nu va intervenim, deci nu vom avea un aliat, ca să zic aşa, în această problemă".
Preşedintele CNSLR Frăţia, care este şi lider al Sanitas, a anunţat că, în funcţie de decizia pe care o va lua joi Guvernul, confederaţiile sindicale se vor întâlni, din 2 februarie, pentru a pregăti reluarea protestelor.În schimb, preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor Sed Lex, Vasile Marica, susţine că funcţionarii vor lua în calcul reluarea protestelor abia după ce vor afla pe ce este fundamentat noul buget.