MENIU

Reprezentanţii SANITAS vor putea face parte din comitetele directoare ale unităţilor sanitare

Foto: NewsIn

Reprezentanţii SANITAS vor putea face parte din comitetele directoare ale unităţilor sanitare, inclusiv din cele ale direcţiilor de sănătate publică şi din cele de examinare pentru ocuparea posturilor vacante din sistem, potrivit unei circulare emisă de Ministerul Sănătăţii.

Implicarea sindicatului în luarea deciziilor în spitale reprezintă încă un pas al parteneriatului între minister şi SANITAS, pentru depăşirea dificultăţilor din acest an, apreciază reprezentanţii ministerului. 

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, şi preşedintele SANITAS, Marius Petcu, au avut o întâlnire în care au discutat despre starea sistemului sanitar, incluzând subiecte precum procesul de descentralizare, preluarea cabinetelor medicale şcolare de către autorităţile locale, evaluarea managerilor şi plata salariilor.

Bazac le-a spus sindicaliştilor că, în fiecare lună, a aprobat deschiderea finanţărilor pentru cheltuielile de personal conform solicitărilor venite din teritoriu. În plus, ministrul Sănătăţii a declarat că a făcut toate demersurile necesare pentru păstrarea sporurilor din sistem şi evitarea sincopelor în plata salariilor.