MENIU

Reprezentanţii MAI au cerut să nu fie făcute publice toate funcţiile

Foto: wordpress.com

Discuţii încinse şi joi la Ministerul Muncii. Sindicatele sunt nemulţumite că reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor au cerut ca funcţiile secretizate să nu fie făcute publice, odată cu legea unica de salarizare, deşi este vorba despre angajaţi plătiţi tot din banii statului.

Cei din Interne susţin că este vorba despre funcţii care trebuie menţinute ca secret de serviciu, aşa cum se întâmplă şi în Ministerul Apărării.

Sindicaliştii susţin însă că, în acest fel,  cei din ministere vor putea folosi acest lucru ca o portiţă astfel încât să ascundă şi salariile.

Acest lucru va fi lămurit în întâlnirile următoare. Săptămâna viitoare va avea loc o nouă rundă  de negocieri, pentru ca până pe 20 iunie proiectul legii unice de salarizare să ajungă pe masa Guvernului.