MENIU

Reprezentanţii FMI vor negocia cu partidele politice

Foto: NewsIn

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat miercuri seară că urmează să poarte discuţii "cu diferiţi lideri politici", aşa cum s-a întâmplat şi la evaluări anterioare ale Fondului. Mâine, discuţiile se vor purta cu liderul PNL Crin Antonescu.

"Am avut o primă discuţie bună cu autorităţile române", a afirmat Franks, în urma întâlnirii de la Ministerul Finanţelor.

Întrebat dacă Fondul va purta discuţii cu partidele politice pentru a primi garanţii în sensul respectării programului convenit, Franks a răspuns că urmează să se vadă cu diferiţi lideri politici, aşa cum reprezentanţii FMI au mai făcut şi în trecut.

Echipa Fondului Monetar Internaţional (FMI) a discutat cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice (MFP), şeful misiunii FMI în România, Jefrrey Franks, precizând că înaintea acestei întâlniri a avut o discuţie cu guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.

O misiune a FMI se află la Bucureşti, între 28 octombrie şi 9 noiembrie, pentru a discuta cu autorităţile române despre a doua evaluare din cadrul acordului de finanţare. FMI a precizat că ar putea fi necesare consultări ulterioare după formarea unui nou guvern.

FMI a dat României primele două tranşe din pachetul de asistenţă financiară negociat, în valoare totală de 6,57 miliarde euro. Dacă boardul FMI va decide că România şi-a îndeplinit angajamentele asumate, ar putea decide deblocarea celei de-a treia tranşe, de 1,5 miliarde euro, a explicat şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

Ministrul interimar de Finanţe, Gheorghe Pogea a afirmat miercuri, că ".