MENIU

Replici care au făcut istorie: De la "Nu trageţi, dom' Semaca" la "Mâna întinsă care nu spune o poveste..."

Foto: Roton
“Mâna întinsă care nu spune o poveste… nu primeşte nimic” - Filantropica (filmul lui Nae Caranfil, apărut în 2002)

Nu doar rolurile sale au făcut istorie, pe scena teatrului sau pe marile şi micile ecrane, ci şi replicile unor personaje, cărora maestrul le-a dat o interpretare magistrală.

"Nu trageţi, dom' Semaca" este o replică atât de cunoscută, încât lumea încă îl mai striga aşa pe stradă şi la peste 30 de ani de la apariţia filmului lui Sergiu Nicolaescu. De altfel, personajul Lăscărică, din pelicula "Cu mâinile curate"(1972), şi rolurile care i-au urmat, din seria filmelor cu poliţişti semnate de Sergiu Nicolaescu, au fost primele personaje de succes pe care le-a interpretat marele actor român.

"Şi acum mă opresc puradeii pe stradă: «Nu trageţi, dom’ Semaca!», strigă după mine. «Ia plecaţi, mă, de-aici!», îi reped şi eu", îşi aminteşte marele actor, într-un interviu. Actriţa Diana Lupescu spunea chiar, la un moment dat, că toată lumea a ţinut minte această replică datorită lui Gheorghe Dinică.

“Mâna întinsă care nu spune o poveste… nu primeşte nimic”, fraza cheie din Filantropica (filmul lui Nae Caranfil, apărut în 2002), rostită de Gheorghe Dinică, în rolul lui Pavel Puiuţ, a intrat, de asemenea, în folclorul urban, fiind citată des în alte produse culturale. 

Una din primele replici devenite cunoscute cu ajutorul actorului vine din filmul Columna (1968), unde Dinică îl juca pe Bastus: "În nemernicia mea, ca un câine turbat...".

"Ovrei, creştin, mahomedan, tot una estem", replica lui Cadar, din piesa "Take, Ianke şi Cadâr". Dinică povestea în legătură cu acest personaj: "Cadâr e un personaj aparte şi unul dintre cele mai bune roluri ale mele. Am avut onoarea să urc pe scenă alături de nume mari, de actori numai unul şi unul. E normal ca societatea românească să aibă nevoie de oameni precum echilibratul şi amuzantul Cadar. Din pacate ei sunt din ce în ce mai puţini, sunt păsări rare".

Mai multe articole despre:
deces actor replici Gheorghe Dinică Filantropica