MENIU

Referendumul profesorilor a fost finalizat de FEN: 64% vor să organizeze un miting

Foto: wordpress.com

Referendumul privind organizarea protestelor a fost finalizat şi de Federaţia Educaţiei Naţionale. Astfel, 64% dintre profesori vor să organizeze un miting iar 58% sunt pregătiţi să boicoteze testele naţionale şi bacalaureatul.

Prima federaţie care a terminat sondajul este Spiru Haret: 80% dintre dascăli vor să boicoteze examenele naţionale.

Decizia finală privind organizarea protestelor în educaţie va fi luată pe 30 aprilie, când va avea loc întâlnirea birourilor executive ale federaţiilor din învăţământ.

Cadrele didactice sunt nemulţumite că nu li s-au majorat salariile, că bugetul Educaţiei a fost diminuat cu 600 de milioane de lei şi pentru că lipseşte descentralizarea.

"Analizând situaţia învăţământului românesc, în contextul crizei care se simte în acest an în România, pe 30 aprilie birourile executive ale celor 4 federaţii din educaţie (...) comunicăm forma de protest şi calendarul", a declarat Marius Nistor,  preşedinte executiv Spiru Haret.