MENIU

Rednic: Am arătat că merităm primul loc

Foto: NewsIn

Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, şi-alăudat jucătorii pentru evoluţia din meciul cu Gloria Bistriţa, scor 5-0, din etapa a 26-a a Ligii I, în care au marcat două goluri în inferioritate numerică, după ce atacantul Marius Niculae i-a luat locul în poartă lui Bogdan Lobonţ, grav accidentat.

"Merităm primul loc, după ce am arătat astăzi. Vor reveni Moţi şi Torje, dar la cum am jucat azi, poate nu-i mai bag. Pot să plângă, dar se vor bucura la final. Poate Steaua este mai periculoasă decât CFR în lupta pentru titlu, dar dacă vrem campionatul, trebuie să câştigăm tot. Nu ne pasă ce fac adversarele. În Liga Campionilor putem evolua la Piatra Neamţ, dar a mai apărut şi varianta Cluj. Eu aş prefera prima variantă", a spus Rednic.

Tehnicianul dinamovist a glumit, afirmând că înaintea partidei cu Gloria Bistriţa i-a sugerat antrenorului ardelenilor, Ioan Ovidiu Sabău, fost coleg al său la Dinasmo, "să o lase mai moale", ironizând, astfel, speculaţiile pe marginea partidei de marţi.

Redevenind serios, Rednic crede că Sabău ar fi un antrenor potrivit pentru postul de selecţioner. "Neluţu merită mai mult decât Gloria Bistriţa. Se vehiculează tot felul de nume, dar cred că Ioan Ovidiu Sabău este cel mai potrivit antrenor pentru echipa naţională", a spus Rednic.

Eroul "câinilor" în meciul cu Bistriţa, Marius Niculae, autor a trei goluri şi portar în ultimele 10 minute, le-a mulţumit colegilor din apărare pentru sprijinul acordat cât timp s-a aflat între buturi.

"Nu ţintesc titlul de golgeter, deşi ar fi frumos. Aş prefera să nu marchez deloc, dacă aş şti că vom lua titlul. Le mulţumesc fundaşilor că m-au ajutat să nu primesc gol şi suporterilor că m-au susţinut", a spus "Săgeată", care a ţinut să le răspundă şi celor care au făcut speculaţii pe marginea corectitudinii meciului dintre Dinamo şi Gloria: "Ne-am obişnuit să fim contestaţi şi acuzaţi de blat, pentru că la ultimele partide, indiferent ce făceam, eram suspectaţi. Sper să jucăm din ce în ce mai bine şi să strângem victorii, pentru a le da câte o palmă contestatarilor".

Mai multe articole despre:
Liga I Dinamo Gloria Bistriţa Etapa a 26-a