MENIU

Recursurile împotriva arestării arbitrilor Savaniu, Corpodean şi Lică se vor judeca astăzi

Foto: NewsIn

Magistraţii Curţii de Apel Piteşti judecă, astăzi, recursul împotriva măsurii de arestare preventivă pentru 29 de zile a arbitrilor Sorin Corpodean, Marcel Savaniu şi a fostului vicepreşedinte al Comisiei Centrale de Arbitraj, Marcel Lică. Aceştia au ajuns, în jurul orei 10:50, la Curtea de Apel Piteşti.

Arbitrii Marcel Savaniu şi Sorin Corpodean şi vicepreşedintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Marcel Lică, au fost arestaţi preventiv, joi, pentru 29 de zile, în scandalul de corupţie din arbitraj, cei trei fiind acuzaţi de luare de mită.

Potrivit judecătoarei Paula Coţovanu, purtător de cuvânt la Curtea de Apel Piteşti, recursurile se vor judeca începând cu ora 11.00, urmând ca, în jurul orei 16:00 să fie dată şi decizia. 

În motivarea arestării preventive pentru 29 de zile a observatorului Marcel Lică şi a arbitrilor de fotbal Sorin Corpodean şi Marcel Savaniu, procurorii DNA Piteşti susţin că "lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică". "Inculpaţii nu au recunoscut faptele săvârşite. Faptele săvârşite de către inculpaţi sunt pedepsite cu pedeapsa închisorii mai mari de patru ani şi există probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică", se arată în motivare.