MENIU

Recursurile arbitrilor Savaniu, Corpodean şi Lică au fost amânate pentru marţi, la ora 12.00

Foto: NewsIn

Recursurile împotriva arestării preventive a observatorului FRF Marcel Lică şi ale arbitrilor Sorin Corpodean şi Marcel Savaniu au fost amânate, la Curtea de Apel Piteşti, pentru astăzi.

Curtea de Apel Piteşti trebuia să judece, luni, recursurile împotriva arestării preventive a observatorului FRF Marcel Lică şi a arbitrilor Sorin Corpodean şi Marcel Savaniu, numai că unul dintre avocaţi a ridicat o excepţie.

Apărătorul lui Corpodean a precizat în instanţă că reprezentantul DNA nu a depus la dosar raportul de observare întocmit de FRF de la partida FC Argeş-Craiova din campionatul 2008-2009, legat de modul de arbitraj al clientului său. Instanţa a hotărît să acorde un nou termen pentru astăzi, 28 aprilie, la ora 12:00.

Arbitrii Marcel Savaniu şi Sorin Corpodean şi vicepreşedintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Marcel Lică au fost arestaţi preventiv, joi, pentru 29 de zile, în scandalul de corupţie din arbitraj, fiind acuzaţi de luare de mită.

În motivarea arestării preventive pentru 29 de zile a observatorului Marcel Lică şi a arbitrilor de fotbal Sorin Corpodean şi Marcel Savaniu, procurorii DNA Piteşti susţin că "lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică". "Inculpaţii nu au recunoscut faptele săvîrşite. Faptele săvîrşite de către inculpaţi sunt pedepsite cu pedeapsa închisorii mai mari de patru ani şi există probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică", se arată în motivare.

De asemenea, referitor la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta cei trei inculpaţi, procurorii afirmă că, având în vedere funcţiile deţinute la data săvârşirii faptelor, precum şi "autoritatea şi influenţa de care se bucură prin funcţiile mai sus amintite, raportat la gravitatea infracţiunilor de corupţie săvîrşite de către inculpaţi, pentru care există probe şi indicii temeinice sub aspectul comiterii, crează în rândul membrilor colectivităţii un sentiment de insecuritate socială şi indignarea publicului cu consecinţa pierderii încrederii în instituţia în care lucrează inculpaţii, slăbind autoritatea legii în sensul respectului faţă de aceasta, pe de o parte şi a fermităţii aplicării ei, pe de altă parte, în domeniul respectiv şi în alte domenii adicente (pariuri sportive etc)". "Cercetarea în stare de libertate pentru fapte grave a unor astfel de persoane poate constitui o încurajare la încălcarea cerinţelor de conduită obligatorie stabilită de normele de drept", se precizează în motivarea arestării.

Tot în motivare se specifică că, "prin actele lor, inculpaţii şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, în detrimentul unei importante mase de cetăţeni, contribuind la obţinerea unor rezultate într-un joc sportiv ce se dovedeşte a fi guvernat de cu totul alte criterii decât pregătirea şi calitatea".

Procurorii fac referire în motivare şi la câteva dispoziţii din Regulamentul de Organizare şi Desfăşurare a Activităţii Arbitrilor de Fotbal: "Arbitrii sunt obligaţi să respingă orice încercare de influenţă sau corupţie şi să sesizeze imediat organele conducătoare ale activităţii fotbalistice în cazul în care se petrec astfel de fapte".

Sorin Corpodean, Marcel Savaniu şi Marcel Lică au fost arestaţi, joi, în scandalul de corupţie în care a fost arestat şi patronul FC Argeş, Cornel Penescu, şi fostul şef al CCA, Gheorghe Constantin.