Răzvan Vintilescu: Patrimoniul ISTERIC
Românii au avut mai mereu o relaţie incestoasă cu istoria lor. Spun asta, pentru că progenitura acestei relaţii este o ciudăţenie a naturii.
Aşa se face că în Bucureşti apărea un Muzeu al Satului pe vremea când la câţiva kilometri distanţă de muzeu puteau fi observate exponate în stare de funcţionare. Pe de altă parte, vestigii aflate pe ramuri mai îndepărtate genealogic de prezentul în care trăiau, au fost sistematic ignorate şi deteriorate. Din cărămizile castelelor, din pietrele cetăţilor au fost zidite casele satelor din jur, fără ca cineva să se supere. Lemnul uşilor şi ferestrelor a fost pus pe foc, indiferent dacă era de mahon, abanos sau stejar.