MENIU

Răzvan Teodorescu despre candidatura Principelui Radu: Arată cât de fascinantă e România

Teodorescu: Principele Radu trebuie să îşi lămurească mesajul către electorat
foto: RTV

Pentru academicianul Răzvan Teodorescu, candidatura Principelui Radu nu este o surpriză, mai ales că un fost rege a fost prim-ministru în Bulgaria. "Candidatura principelui arată cât de fascinantă este România", a spus academicianul care şi-a amintit că şi Radu Câmpeanu la începutul anilor 90 l-a propus pe regele Mihai la preşedinţie.

Teodorescu a spus că l-a cunoscut personal pe principe pe care l-a caracterizat ca "educat şi civilizat", dar că acesta are şanse minime în cursa pentru prezidenţiale.

"Românii vor vota din nou cu Traian Băsescu dacă îşi prezintă candidatura, dacă situaţia nu va fi atât de dezastruoasă încât animalul politic Traian Băsescu, pe care eu nu îl voi vota niciodată,  nu mai face greşeli. Toţi trei candidaţii, Radu de Hohenzollern-Veringen, Crin Antonescu şi Mircea Geoană, oameni educaţi şi civilizaţi, vor fi spulberaţi de Băsescu", a declarat Răzvan Teodorescu.

În opinia academicianului Răzvan Teodorescu, Radu de Hohenzollern-Veringen va trebui să îşi lămurească problema colaborării cu Securitatea, situaţia de principe de Hohenzollern Veringen care i-a fost contestată în străinătate şi mai ales mesajul. "În cazul în care acesta va avea sugestii de restabilire, va pierde din start. Prietenii îmi spun că oamenii sunt atât de disperaţi încât privesc şi spre această cale, dar nu cred că am ajuns acolo", a spus academicianul.

Citeşte şi Principele Radu va candida la preşedinţia României