MENIU

Răzvan Lucescu vrea să-şi vadă tatăl învins în Liga Campionilor

Foto: NewsIn

Selecţionerul Răzvan Lucescu face abstracţie de faptul că tatăl său, Mircea Lucescu, este antrenor la Şahtior Doneţk şi vrea ca FC Timişoara să se califice în play-off-ul Ligii Campionilor în dauna deţinătoarei Cupei UEFA. Timişoara şi Şahtior se întâlnesc, miercuri, pe stadionul "Dan Păltinişanu", în manşa secundă a turului trei preliminar, după ce partida tur s-a încheiat la egalitate, 2-2.

"Este un meci dificil pentru ambele formaţii. Poate rezultatul din tur a fost injust pentur Şahtior, dar acum Timişoara este favorită, pentru că un 0-0 ar duce-o mai departe. Indiferent de ce simt pentru tatăl meu, fotbalul românesc are nevoie de echipe care să meargă cât mai departe în cupele europene, pentru că avem nevoie de puncte în clasamentul UEFA. E normal să ţin cu echipele româneşti, dar sunt şi alături de tatăl meu. Eu voi ieşi câştigător, indiferent cine se va impune", a spus Răzvan Lucescu, la GSP TV.

Dintre toate schimbările de antrenori produse în Liga I în această vară, Lucescu jr. crede că mutarea cea mai inspirată a făcut-o Steaua, cu aducerea italianului Cristiano Bergodi, sub comanda căruia a câştigat toate cele patru meciuri oficiale disputate până în prezent.

"Bergodi a fost o alegere inspirată pentru Steaua, dovadă rezultatele pe care le are până acum. În mod normal, Steaua nu are cum să piardă calificarea în faza următoare din Liga Europa", a adăugat selecţionerul.

Numit la conducerea tehnică a naţionalei înainte de încheierea sezonului 2008/2009, Răzvan Lucescu duce dorul meciurilor din campionat pe care le urmăreşte acum doar din tribună: "Mi-e greu la meciuri. Îi privesc cu invidie pe colegii mei de pe bănci, mi-aş fi dorit să fiu acolo. Dar e un privilegiu pentru mine să fiu pe banca naţionalei, am foarte mult de câştigat ocupând acest post, am posibilitatea să progresez".