Răzvan Lucescu: Sunt dezamăgit că nu am câştigat
Selecţionerul României, Răzvan Lucescu, este supărat că "tricolorii" nu au reuşit să obţină o victorie în meciul cu Austria, primul jucat pe teren propriu sub comanda sa. În ciuda rezultatului, el nici nu vrea să audă de o eventuală plecare de la naţională.
Întrebat dacă s-a gândit să plece de la naţională după conflictele din ultimul timp cu unii preşedinţi de cluburi, Răzvan a spus că nu are de ce să renunţe.
"Îmi doream mult victoria, sunt supărat, dar nu se pune problema să plec. Au fost două meciuri grele, dar viaţa merge înainte, trebuie să continuăm. Am un preşedinte şi un manager şi mă pot consulta cu ei, nu trebuie să vorbesc cu tata despre asta. Dacă mi se va cere să plec înainte să mi se termine contractul, cu siguranţă voi pleca", a mai spus Răzvan.
Selecţionerul a ţinut să le mulţumescă suporterilor prezenţi pe Ghencea pentru atmosfera creată, spunând că de asta au nevoie "tricolorii".
"Atitudinea publicului a fost extraordinară, şi le mulţumim suporterilor pentru asta! Acesata este atitudinea de care avem nevoie şi îmi doresc să fie aşa tot timpul la meciurile naţionalei. Chiar dacă nu au câştigat jucătorii au dat totul în acest meci", a încheiat Lucescu.
România a remizat, scor 1-1, cu reprezentativa Austriei şi rămâne fără nicio victorie pe teren propriu în preliminariile Campionatului Mondial din 2010 din patru jocuri disputate.